
Proiecte in derulare : Link-uri utile: Ministerul Administratiei si Internelor Ministerul Integrarii Europene Ministerul Economiei si Comertului Ministertul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal |
CADRUL STRATEGIC NATIONAL DE REFERINTA Cadrul Strategic National de Referinta al României pentru perioada de programare 2007-2013 si Programele Operationale aferente au fost finalizate de Ministerul Finantelor Publice, în calitate de coordonator national al procesului de pregatire pentru managementul Instrumentelor Structurale, împreuna cu Autoritatile de Management si Organismele Intermediare, cu celelalte institutii guvernamentale relevante, precum si cu contributia partenerilor economici si sociali si a societatii civile, în termenul stabilit împreuna cu Comisia Europeana. Proiectele acestor documente au fost adoptate în sedinta de Guvern din data de 19 aprilie 2006, fiind transmise Comisiei Europene în ziua urmatoare. Primul proiect al CSNR reprezinta o baza pentru începerea negocierilor cu Comisia Europeana. Este important de subliniat ca ulterior transmiterii proiectului CSNR, acesta ramâne în continuare deschis unor eventuale ajustari, având în vedere comentariile pe care Comisia Europeana le va formula fata de acest document si informatiile suplimentare ce vor fi necesare pentru fundamentarea solicitarii de asistenta financiara din Fondurile Structurale si de Coeziune. Baza pentru elaborarea Cadrului Strategic National de Referinta a constituit-o Planul National de Dezvoltare 2007-2013, aprobat de Guvernul României în luna decembrie 2005. Este însa de mentionat ca, desi CSNR preia si sintetizeaza elementele principale incluse în Analiza si Strategia PND, acestea sunt reorganizate în functie de cele trei prioritati si cele 11 directii de actiune din Orientarile Strategice Comunitare. Sunt de mentionat doua diferente majore între PND si CSNR. În ceea ce priveste continutul strategic, CSNR nu trateaza aspectele de dezvoltare rurala si pescuit aferente Prioritatii 5 a PND, acestea fiind sustinute prin Planul National Strategic pentru Dezvoltare Rurala (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala). Din punct de vedere al finantarii, CSNR este sustinut exclusiv din Fondurile Structurale si de Coeziune si co-finantarea nationala aferenta, în timp ce PND include si alte finantari (programe de investitii nationale si locale, credite externe, fonduri europene de dezvoltare rurala, etc.). Cadrul Strategic National de Referinta al României pentru perioada de programare 2007-2013 cuprinde urmatoarele capitole: introducere, analiza socio-economica, analiza SWOT, strategia, descrierea programelor operationale, programarea financiara, implementare si parteneriat. Partea de introducere evidentiaza rolul si importanta CSNR si a Fondurilor Structurale si de Coeziune în sustinerea dezvoltarii sociale si economice în România în perioada 2007-2013. Analiza socio-economica are în vedere disparitatile de dezvoltare, punctele slabe si a potentialul de dezvoltare. Analiza este structurata în functie de modul de organizare pe prioritati a strategiei, pe cinci mari teme: infrastructura, competitivitate economica, resurse umane, capacitate administrativa si dimensiunea teritoriala a dezvoltarii. Analiza SWOT sintetizeaza, în format tabelar, principalele elemente ilustrate în analiza situatiei actuale, facând astfel trecerea de la aceasta la strategia CSNR. Strategia CSNR preia viziunea strategica din PND 2007-2013, stabilind ca obiectiv general reducerea disparitatilor de dezvoltare între România si statele membre ale Uniunii Europene. Pentru perioada 2007-2013, PND are în vedere cresterea PIB/locuitor de la 31% din media UE-25 în prezent la aproximativ 41% în anul 2013. CSNR îsi va aduce o contributie determinanta la atingerea acestui obiectiv national prin concentrarea Fondurilor Structurale si de Coeziune pe domenii cu impact semnificativ asupra dezvoltarii economice si sociale, în conformitate cu Orientarile Strategice Comunitare privind Coeziunea si cu Strategia Lisabona revizuita. Se estimeaza astfel ca CSNR va contribui la obiectivul general stabilit prin PND 2007-2013 prin accelerarea ritmului de crestere a PIB si generarea unei cresteri suplimentare a acestuia cu 15% pâna în 2015, ca efect direct al Fondurilor Structurale si de Coeziune. Pornind de la obiectivul general, cele sase prioritati nationale de dezvoltare din PND 2007-2013 si cele trei Prioritati din Orientarile Strategice Comunitare privind Coeziunea, au fost stabilite patru prioritati tematice:
P1 - Dezvoltarea infrastructurii la standarde europene. Investitiile în infrastructura de transport vor îmbunatati retelele de transport rutier, feroviar, aerian, fluvial si maritim, acordând prioritate proiectelor aflate pe reteaua TEN-T (coridoarele pan-europene IV, VII si IX). De asemenea, se va îmbunatati gradul de conectare a infrastructurii nationale si regionale la reteaua TEN-T. Investitiile vor conduce la sporirea accesibilitatii la pietele regionale, nationale si internationale, reducerea timpilor de deplasare si a costurilor de transport pentru pasageri si marfa, precum si la cresterea calitatii serviciilor de transport. Investitiile în infrastructura de mediu vor contribui decisiv la atingerea standardelor europene privind alimentarea cu apa, canalizarea, managementul deseurilor, protectia atmosferei si a mediului natural. O atentie deosebita va fi acordata prevenirii inundatiilor si combaterii eroziunii în zonele costiere, în vederea reducerii impactului economic si social al unor astfel de fenomene. Investitiile în domeniul energetic vor creste gradul de inter-conectare cu retelele transeuropene de energie, vor spori eficienta utilizarii resurselor si productiei energetice si vor majora gradul ponderea în consumul energetic a surselor de energie regenerabile. P2 - Îmbunatatirea competitivitatii pe termen lung a economiei românesti. Fondurile Structurale si de Coeziune vor contribui la edificarea unei baze antreprenoriale solide si la modernizarea si retehnologizarea sectorului productiv. Investitiile vor sustine cu prioritate înfiintarea, dezvoltarea si accesul la finantare al IMM (inclusiv start up-uri), cu accent pe domeniile din industrie si servicii cu potential ridicat de crestere si care induc valoare adaugata mare. În spiritul Strategiei Lisabona, vor fi stimulate activitatile de cercetare-dezvoltare-inovare cu aplicabilitate în mediul economic, prin investitii în infrastructura, sprijinirea transferului tehnologic, întarirea parteneriatelor între institutiile de cercetare, institutiile de învatamânt si companii, precum si prin sustinerea activitatilor de CDI în cadrul întreprinderilor. Dezvoltarea societatii informationale va fi sprijinita prin cresterea accesului la Internet în banda larga (broadband) pentru institutii publice si întreprinderi, extinderea si cresterea calitatii serviciilor publice electronice (e-government, e-health, e-learning), precum si prin dezvoltarea comertului electronic (e-commerce). P3 - Dezvoltarea si utilizarea mai eficienta a capitalului uman. Resursele umane de calitate reprezinta o pre-conditie fundamentala a dezvoltarii durabile. Pornind de la prevederile Strategiei Europene de Ocupare si de la documentele de politica în domeniu agreate cu Comisia Europeana, strategia CSNR identifica principalele actiuni necesare pentru a crea "locuri de munca mai multe si mai bune". Se vor sustine investitiile în îmbunatatirea sistemului educational si de pregatire profesionala, si se va realiza racordarea între oferta educationala si cererea efectiva de forta de munca, cu o atentie deosebita acordata domeniilor cu mare perspective de dezvoltare economica. Actiunile vor include modernizarea infrastructurii fizice si dotarea cu echipamente informatice a institutiilor de educatie si formare profesionala. Adaptabilitatea fortei de munca si a întreprinderilor, precum si formarea pe tot parcursul vietii active vor reprezenta elemente centrale ale prioritatii de dezvoltarea a capitalului uman. În acest sens, angajatorii vor fi încurajati sa investeasca în resursa umana angajata. Proiectele avute în vedere vor contribui la promovarea egalitatii de sanse si combaterea excluziunii sociale pentru femei, minoritatea rroma si alte grupuri vulnerabile pe piata muncii, în vederea extinderii accesului acestora la locurile de munca existente sau nou-create. Investitiile în infrastructura de sanatate si asistenta sociala vor ajuta la regenerarea economica prin reducerea costurilor pe care le implica afectarea capacitatii fortei de munca si vor contribui la cresterea standardului de viata al populatiei atât în mediul urban cât si în mediul rural. P4 - Întarirea capacitatii administrative. Nucleul strategiei este reprezentat de asigurarea unei bune guvernante, ca o pre-conditie pentru îmbunatatirea performantelor socio-economice. Actiunile de continuare a reformelor în cadrul administratiei centrale si locale, precum si derularea unor actiuni de training pe teme orizontale vor avea ca rezultat întarirea capacitatii manageriale a acestor institutii si asigurarea aplicarii unei abordari strategice în alocarea resurselor si în cuantificarea performantelor. Se va actiona totodata pentru asigurarea unui management eficient al Fondurilor Structurale si de Coeziune si pentru informarea corespunzatoare a potentialilor beneficiari, în vederea maximizarii impactului acestor fonduri asupra dezvoltarii socio-economice durabile. Pe lânga cele patru prioritati tematice prezentate mai sus, a fost identificata si o prioritate teritoriala, care urmareste promovarea unei dezvoltari echilibrate a întregului teritoriu, prin crearea conditiilor pentru dezvoltarea regiunilor ramase în urma si valorificarea potentialului regional de dezvoltare. Se vor avea în vedere atât asigurarea unei alocari regionale a fondurilor pentru o dezvoltare echilibrata a teritoriului, cât si interventii specifice de punere în valoare a potentialului regiunilor, prin cresterea competitivitatii economice a acestora. Actiunile pentru îmbunatatirea infrastructurii de transport si de mediu, alaturi de cele de îmbunatatire a infrastructurii educationale si cele care vizeaza asigurarea unei calitati corespunzatoare a serviciilor de sanatate si sociale, vor contribui - prin accentul local si regional - la promovarea dezvoltarii echilibrate a teritoriului. Totodata, actiunile de promovare a potentialului turistic al regiunilor, de stimulare a dezvoltarii economice a acestora si de diversificare a activitatilor, vor contribui la cresterea competitivitatii regiunilor si a rolului lor în transformarea României într-o economie competitiva, dinamica si prospera. Programele Operationale din cadrul Obiectivului "Convergenta" prin care se implementeaza CSNR sunt în numar de sapte si anume: transport, mediu, competitivitate economica, dezvoltare regionala, dezvoltarea resurselor umane, dezvoltarea capacitatii administrative si asistenta tehnica. În cadrul CSNR sunt prezentate foarte succint, fiecare program fiind detaliat în câte un document separat. Programarea financiara a CSNR prezinta alocarile anuale indicative din fiecare Fond (Fondul Social European, Fondul European pentru Dezvoltare Regionala, Fondul de Coeziune), precum si alocarile anuale indicative din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala si Fondul European de Pescuit. La contributia comunitara se adauga co-finantarea nationala (publica si privata), dimensiunea acesteia fiind însa cuprinsa în Programele Operationale si nu în CSNR. De asemenea, CSNR trebuie sa includa informatiile necesare verificarii ex-ante a principiului aditionalitatii, element fundamental al programarii Fondurilor Structurale si de Coeziune. Întrucât CSNR nu este un instrument de management, documentul descrie foarte general sistemul de implementare a Fondurilor Structurale si de Coeziune în România, cu accent pe actiunile avute în vedere pentru asigurarea unui management eficace si eficient al acestor fonduri. De asemenea, se prezinta mecanismele de coordonare între PO si între Fonduri, pe de o parte, precum si între acestea si operatiunile finantate de FEADR si FEP, pe de alta parte. Sectiunea dedicata parteneriatului prezinta modalitatile de consultare parteneriala utilizate în procesul de programare. Având în vedere elaborarea CSNR pe baza PND, document pentru care s-au realizat numeroase actiuni de consultare parteneriala, s-a asigurat includerea opiniilor exprimate de partenerii consultati. De asemenea, consultarile vor continua si dupa transmiterea proiectului CSNR la Bruxelles.
© 2009 Institutia Prefectului Judetului Vaslui, Design by Dan Cretu, All Rights Reserved | ||||